Vine o vreme

Vine o vreme, când tăcerea
Îmbracă buzele rubinii,
Se agață de nodul gâtului,
Urcă și coboară sublim,
Ca o felină răsfățată,
Pe treptele sufletului blând,
Pieptănându-ți amintirile
Frumos sculptate, undeva
În adâncimea irisurilor.

Atunci, ecoul trecutului,
Își desface aripile mari
Stropite în mii de culori
Și gusturi gingașe, ce vin
Să tămăduiască mintea,
Sau alte ori pline de umbre
Care te urmăresc fugar
Otrăvindu-ți trupul istovit
Cu veninul greșelilor lașe.

Și doar curgerea timpului,
Printre moleculele reci
Ale unui prezent efemer
Îți mișcă timid pleoapele
Ca într-un tangou sentimental,
Până când, într-un final
Muzica se oprește dramatic
Când sobru, universul trage
Pentru ultima dată, cortina.