Punte de lumină

O poezie, spui? Cu sufletul deschis,
Să se reverse-n vers, în vechi și-n nou cuprins.
Din șoapta vântului prin ramuri despletite,
Din visul ploii calde, pe frunze adormite.

Să fie ca un dor ce naște-n zări târzii,
Sau ca o rază-n geam, un gând din veșnicii;
Să plece din adâncuri, din taină și mister,
Să urce printre stele, s-atingă depărtări.

Să aibă gust de mac și-arome în balans,
Și-n ea să cânte timpul, ca într-un ritm de dans.
Să-și pună-n rime blânde, culorile din flori
Și să cuprindă-n ele, și lacrimi și fiori.

Să fie un creuzet de vorbe-arzătoare,
Să prindă-n ele zborul în zări înălțătoare.
Căci fiecare gând, o aripă devine
Ce poartă-n altă lume, de doruri și suspine.

Și-ți crește poezia, din suflet la lumină,
O punte nevăzută, o veșnică grădină.
Și-n fiecare vers, din tine-i o bucată,
Ce dăruiește lumii, jertfă și judecată.

07.07.2025