Imperfect

Într-o zi mi-am luat căruțul
și-am plecat în lumea mare.
Am plecat și eu să-mi caut
o pereche de picioare.

M-am gândit să mi le schimb
c'ale mele-s defectate;
ani de zile mă tot chinui
dar așa nu se mai poate.

M-am gândit că nu mai pot,
trebuie ceva să fac.
Ca să nu mai zică lumea
că-s lenos și mă prefac.

Poate undeva în lume,
voi găsi un manechin,
ca să-ncerc a lui picioare
cu-ale mele să le schimb.

Am plecat pe la spitale
și pe la clinici private,
însă n-au găsit metoda
ca să fie reparate.

Au zis că sunt prea uzat,
că nu am nici o scăpare...
Trebuie să mă deprind,
să trăiesc fără picioare.

Și atunci venind acasă,
mă gândeam ce pot să fac,
că dacă trăiesc degeaba
o să mă smintesc la cap.

Cum să scap de gândul că
voi fi veșnic imperfect?
Cum s-aduc folos în lume,
să nu fiu strâmbat nedrept?

Ce să fac, să scap odată
de faianță și rugină?
Să nu mă privească lumea
ca pe-o piesă inutilă.

Imperfect autor Constantin Sandic