Lui Eminescu

Lui Eminescu

Eminescu! esti doar unu,
Te-ai nascut nemuritor,
Te iubeste tot Romanu,
Luceafar al poemelor.

Va dainui si peste veacuri
Mostenirea ce-ai lasat,
Caci tu ne esti mereu alaturi
Cu condeiul fermecat.

Ai facut din tot Romanul
Mandre versuri si poeme,
Si ai cuprins tot pamantul
Transformandu-l in pandeme.

Tu, Zeu al limbii romane
Si drag poet al neamului,
Tu ai fost si vei ramane
Balsam dulce-al sufletului.

de Gheorghe Deniştean
(Denygigi)
--------------------------------------------------
Lasă-ţi lumea ta uitată
de M. Eminescu

Lasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată,
Nime-n lume nu ne ştie.

Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.

Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.

Părul tău ţi se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde, -
Nime-n lume nu ne vede.

Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rarişte de fag.

Îi răspunde codrul verde
Fărmecat şi dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.

Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ohii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaş.

Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.

Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Şi visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.

De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege -
Ce priveşti zâmbind în unde?
Eşti frumoasă, se-nţelege.

Înălţimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând pivirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiţi
Şi suntem atât de singuri
Şi atât de fericiţi!

Numai luna prin ceaţă
Varsă apelor văpaie,
Şi te află strânsă-n braţe,
Dulce dragoste bălaie.