Neghiniță

Te port ca un Neghiniță
In sufletul asta ruginit,
Cum toamna isi poarta frunzele
Prin viață, scârțâind.

Trăirile toate le ard, fumegând,
Ca o țigară uitată
Într-o scrumieră, pe masă,
Cătând nebuna, lumina.

Cuvinte imi zburda prin minte,
Desi călimara mi-e goală.

Sa evadeze nu pot,
Imi pun peste buze pecete cu copci.

Uneori mai pierd
Rătăcind ca un muribund,
Cu pașii prea goi,
Zidindu-mi pe chip o masca.
Ce clovn!
Dar neclintită Raman.