Bate vântul

Bate vântul, timpul trece...
Cicatricele rămân;
care încă sângerează
și mai dor din când în când.

Amintirile revin...
Și mai răscolesc prin rană.
Inima ridică pulsul,
când se simte prea orfană.

Sângele prin-vene aleargă,
de durere fugărit.
Capul e umplut de gânduri...
și mereu e amețit.

Sufletul, smerit de vreme,
chinuit dar liniștit,
de nimic nu se mai teme,
find-că-i foarte obosit.

Totul e lipsit de sens,
nu mi-a mai rămas nimic.
Dar și-acum învins, distrus,
tot încerc să mă ridic.

Bate vântul autor Constantin Sandic