Programată

Ești cea mai neobișnuită fată din lume,
Dar ai cel mai tragic în lume destin.
Cu suflet frumos și plin de lumină,
Iar mintea mereu înecată-n venin.

De mică ai fost mereu dominată.
Mereu ți-au dictat ce să faci,cum să fii.
În tot ce făceai erai criticată
De parcă-ar fi vrut chiar nimic să nu fii.

Și așa ai crescut, neîncrezută în sine.
C-o frică în care-ți găseai apărarea.
Cu multă iubire ascunsă în tine
Și multă tristețe adâncă ca marea.

Ești cea mai complexată fată din lume.
Ai vrea să trăiești ca toți, dar nu poți.
Mereu te gândești, ce lumea va spune...
Mereu vrei să fii iubită de toți.

Condamnată să fii nefericită mereu,
Pe alții în judeci, cum ai fost judecată.
Desigur că-ți este și strașnic, și greu.
Dar n-ai ce să faci, așa ai fost învățată.

E groaznică lumea în care trăiești -
O lume în care ți-au spus: ești nimic.
Tu-ai vrea să fii altfel, ai vrea să iubești.
Dar ești programată. Și nu schimbi nimic.

Programată autor Constantin Sandic