O frunză...

O frunză ruptă de pe ram,
bătută de un vânt năprasnic,
se învârtea dusă de vânt,
și îi era atât de strașnic.

Știa că timpul a venit,
că peste-o clipă o să moară
și se ruga lui dumnezeu,
cumva să facă, să n-o doară.

Nu se gândea la tot ce-a fost,
ce a avut, cum a trăit.
Avea în minte doar un gând:
cumva să plece liniștit.

În clipa ultimului ceas,
avea o singură dorință:
ea se ruga la Dumnezeu,
să nu-i dea chin și suferință.

O frunză... - autor Constantin Sandic