Vorbesc singur cu mine

Merg singur prin pustiu,
unde mă duc - nu știu...
Mă văd printre morminte,
sau poate-mi ies din minte.
Sau poate, nici nu știu,
că sunt deja-n sicriu
și de aceea poate,
în jur mereu e noapte.
De când a asfințit,
sunt veșnic amorțit.
Vorbesc singur cu mine,
dar nici nu am cu cine.
Îmi caut mângâiere
în veșnica tăcere.
Nu mă gândesc la greu,
numai la drumul meu,
care parcă m-ar duce,
la locul cel cu cruce.
Și-mi pun o întrebare:
sunt viu? Sau mi se pare...

Vorbesc singur cu mine autor Constantin Sandic